X
Loading........
Limba Romana-Literatura / acum o luna

Comentariul literar a poeziei sonetul zorilor de zi de ion hadîrcă

Anonim
SONETUL ZORILOR DE ZI
Se zoreşte de ziuă afară.
Ce folos, dacă-n mine luminile
N-au ajuns să-mi dezlege căminele
Înecat în-tuneric de fiară.
S-au pornit după floare albinele.
Zbor înalt. Albăstrime de vară.
Iar în neagra-mi făptură amară
Încă dorm amorţite grădinile.
Pentru cine-mi răsai? Ce să-nsemne
Rugul scurt, trezitor de gînganie?
Bucurie hirsută şi stranie,
Risipită-n eforturi nedemne:
Cei ce tac sînt orbiţi de amiază,
Cei ce-ntreabă n-ajung s-o mai vază...
Ion HADÂRCĂ
Anonim
https://cursuri.studii.md/ro/course/study/limba-si-literatura-romana-x-educatie-online
Anonim
Cei ce tac sint orbiti de amiaza
Cei ce-ntreaba n-ajung s-o mai vaza ...
comentariu la versurile date , va rog ...( sunt din poezia lui Ion Hadirca , sonetul zorilor de zi )

Aceste versuri exprima faptul ca oricat de greu ar fi sa intrebi ceva sau frica de a afla raspunsul trebuie sa o faci pentru a prinde curaj si a avea incredere in tine. Daca nu intrebi nu ai de unde stii. Intotdeauna daca nu stii un raspuns e bine sa intrebi chiar daca raspunsul poate fi neasteptat, poate sa te intristeze sau sa te faca fericit. In viata exista multe greutati si trebuie invinse deoarece pentru asta suntem facuti, sa luptam pentru a ne atinge scopul. Uneori pierdem alteori castigam , ca intr-un joc . Important e ca incerci si asta conteaza cel mai mult. Din greseli invatam.
Anonim
Remarcăm la poetul Ion Hadârcă o anumită eleganţă, de loc ostentativă, a rostirii.
Poetul nu-şi caută formula, ci o găseşte cu uşurinţă aproape întoteauna .Atunci când
sintaxa este însă întoarsă, el nu-şi abandonează ţinuta, ci ca un adevărat arbitru al
verbului , care a dobândit înţelepciunea de a fiinţa într-un ţinut pe cît de miraculos, pe atât
de ambiguu, mărginit de două imperii, unul lăuntric, altul exterior. Ion Hadârcă înaintează
cu aparentă uşurinţă pe marginea propriului său râu.
Să ascultăm o litanie încrustată cu migală pe un bob gingaş de sonet : ”În faţa ta eu
vin ca să mp neg/De urmele ce pleacă mai departe /Cu grijile diurne şi deşarte/ Ca-n faţa
universului întreg.”
Actul orgolios de autoinstruire şi negaţie nu are loc în faţa unui idol mut şi orb, ci în
faţa propriului eu. Eul diurn îngenunchează iertare în faţa Eului nocturn, cerând înţelegere
şi iertare pentru gândurile deşarte pe care le înfăptueşte fiinţa în încercarea ei de a exista
în spaţiul concret.Ruptura dintre stratul subconştient al fiinţei umane se produce pe un
fundal armonios, mioritic al împăcării ţi jertfirii de sine.Secundele se scutură din ore şi
zilele năpădesc ca nişte viespi cupolele pline de un dumnezeiesc nectar.Liniştea tremură
împrejur şi încremeneşte în granit.
Greşelile, odată cu paşii, se amplifică la infinit.
Concluzia sonetului este următoarea : ”Căci numai tu vei şti să dai contur / La tot ce-a
fost şi va rămâne pur.”
Astfel, poetul vrea să spună că puritatea încă mai poate fi descoperită în orice faptă.
Ea e sămânţa pe care, în bunătatea şi inspiraţiunea sa, creatorul a aruncat-o în orice fiinţă
şi în orice lucru.