Prieteni: 0
- Offline de Acum 8 ani
Raspunsuri
(adaugat pe 25 Noiembrie 2015) Raspuns:
O nuvela este şi “Moara cu noroc” a lui Ioan Slavici, publicată în 1881 în volumul “Novele din popor” este o nuvela care apartine genului epic. Tema nuvelei “Moara cu noroc” prezintă consecinţele nefaste ale setei de înavuţire , în societatea ardelenească a secolului al XIX-lea. Titlul ales este mai degrabă ironic, mutarea la Moara cu noroc aduce destrămarea familiei lui Ghiţă, fiind mai degrabă Moara cu ghinion. Construcţia subiectului, pe coordonate spaţio-temporale bine precizate (acţiunea are loc la hanul Moara cu noroc aflată într-o zonă a Ardealului, în valea dintre dealuri, la o răscruce, iar timpul este şi el bine precizat, acţiunea fiind delimitată de două repere temporale, cu valoare religioasă: de la Sf. Gheorghe până la Paşti) creează impresia de veridicitate. Conflictul nuvelei este unul complex, de natură socială (prezintă confruntarea dintre doua lumi, dintre doua mentalităţi diferite: Ghiţă, care, în încercarea de a-şi depăşi statutul social se confruntă cu Lică Sămădăul, personajul antagonist, ceea ce creează conflictul exterior), dar şi de natură psihologică şi morală (conflictul interior trăit de Ghiţă care este pus să aleagă între dorinţa sa de înavuţire, şi liniştea familiei sale). Acestea sunt prezentate din punctul de vedere al unui narator omniscient, cu o perspectivă narativă obiectivă, dată de impersonalitatea naratorului, naraţiunea la persoana a III-a şi atitudinea detaşată în descrierea acţiunii. De asemenea, mai apare tehnica narativă a punctului de vedere, concretizată prin intervenţiile bătrânei de la începutul şi din finalul nuvelei. În incipitul nuvelei, în prolog, bătrâna rosteşte o replicş ce anticipeazş oarecum acţiunea nuvelei, şi destrămarea familiei lui Ghiţă: “omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”. Acelaşi personaj rosteşte şi cuvintele de încheiere din finalul nuvelei, o concluzie moralizatoare, ce vine ca o confirmare a temerilor exprimate în incipit: “se vede că au lăsat ferestrele deschise (...) simţeam eu că nu are să iasa bine; dar aşa le-a fost dat”. Nuvela capătă astfel o construcţie circulară, simetrică, se porneşte de la o idee, de la o temere , şi în final se revine la aceasta, după ce a fost confirmată. Personajele ce iau parte la acţiune sunt, asemeni oricărei nuvele, nu foarte numeroase, dar bine individualizate. Astfel, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor. Slavici se dovedeşte astfel, un bun observator al caracterelor umane şi al vieţii rurale. Ghiţă se impune atât prin complexitate, cât şi prin putere de individualizare. El ilustrează consecinţele negative pe care le are asupra omului dorinţa de înavuţire. Este unul dintre personajele nuvelei care evoluează odată cu acţiunea, el transformându-se din tipul cârciumarului dornic de înavuţire, în individul aflat sub determinare psihologică şi morală. Ghiţă suferă un proces de dezumanizare, ezitarea lui în faţa alegerii dintre valorile simbolizate de Ana (familie, iubire, liniştea căminului) şi cele simbolizate de Lică (bogaţie, înavuţire, atracţia malefică a banilor) şi slăbiciunea lui în faţa tentaţiilor îl conduc către un sfârşit tragic. Lică rămâne constant de-a lungul întregii nuvele, sfârşitul său brutal fiind în concordanţă cu temperamentul şi comportamentul său. Ana suferă şi ea transformări interioare, datorate în special schimbării lui Ghiţă şi îndepărtării acestuia de ea. Iniţial, deşi Ghiţă era un simplu cizmar, cei doi aveau un cămin liniştit şi o familie fericită. După luarea “Morii cu noroc” în arendă, odată cu statutul lor social se schimbă si atitudinea lui Ghiţă faţa de Ana. Ghiţă începe să se ferească de soţia sa , devine violent şi mohorât, se poartă brutal cu cei mici. Cei doi se înstrăinează într-atât, încât Ghiţă ajunge să o împingă pe Ana în braţele lui Lică, iar aceasta să i se ofere lui Lică deoarece “acesta e om”, pe când “Ghiţă e doar muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti”. Sfârşitul celor doi este unul tragic. Realizând că a fost înşelat, Ghiţă o ucide pe Ana, iar el, la rândul său, este omorât de Răuţ, din ordinul lui Lică. Bătrâna şi copiii supravieţuiesc incendiului, pentru că sunt singurele fiinţe inocente şi morale. Aceste trăsături reies atât din descrierile pe care naratorul obiectiv le face personajelor prin portrete sugestive (caracterizare directă), cât şi din gesturile, limbajul şi relaţiile pe care acestea le dezvoltă între ele (caracterizare indirectă). Apar, de asemenea, mijloace de investigaţie psihologică, precum scenele de dialog, monologul, monologul interior, notaţia gesturilor şi a mimicii, care fac din “Moara cu noroc” o nuvelă psihologică”. În concluzie, prin conflict, faptele verosimile şi personajele prezentate, precum şi prin accentuarea complexităţii acestora , cu prezentarea “acelui amestec de bine şi rău ce se află la oamenii adevăraţi”, “Moara cu noroc” devine o veritabilă nuvelă realistă, una din capodoperele lui Ioan Slavici http://www.ebacalaureat.ro/c/varianta-09-particularitatile-nuvelei-moara-cu-noroc-de--ioan-slavici/945
Raspuns la intrebarea:
(adaugat pe 25 Noiembrie 2015) Raspuns:
Aceeasi
Raspuns la intrebarea:
(adaugat pe 25 Noiembrie 2015) Raspuns:
răsfug (plantă) | apifug | răsfug (boală; răsfug-uri)
Raspuns la intrebarea:
(adaugat pe 25 Noiembrie 2015) Raspuns:
piei | mesiei | mesiei | Șchiei
Raspuns la intrebarea:
(adaugat pe 25 Noiembrie 2015) Raspuns:
Azvârli pe foc caietele. Azvârli o piatră la distanță. Cine azvârle cu bulgări?
Raspuns la intrebarea:
(adaugat pe 25 Noiembrie 2015) Raspuns:
citeste poezia CEA DE PE URMĂ NOAPTE LA ROMA Când îmi răsare-n minte imaginea cea tristă A nopţii de pe urmă din Roma,-n care eu Am părăsit acolo atâtea lucruri scumpe, Din ochii mei ş-acuma curg lacrimi, curg mereu. Era aproape ziua când Cezarul dăduse Poruncă din hotarul Italiei să plec. Nici timp eu n-avusesem să mă gătesc de cale, Nu-mi sta la drum nici mintea: eram înmărmurit! Nici sclavi nu-mi alesesem, nici soţ de pribegie, Nici bani nu-mi pregătisem, nici straie de proscris. Eram ca omul care, trăsnit din cer de Joe, Viează, dar nu ştie, sărmanul, că e viu. Când nourul acesta mi-l risipi din suflet A mea durere însăşi, când mi-am venit în ori, Am zis atunci adio mâhniţilor prieteni. Ce mulţi erau odată! Acuma... numai doi! Plângeam, plângea femeia şi mă strângea în braţe, Şi plânsu-i ca o ploaie obrazul i-l brăzda, Pe când a mea copilă pe libicele ţărmuri De soarta mea cea tristă nimica nu ştia. Ce vaiete, ce plânset se auzea oriunde Îţi întorceai privirea, şi bocet... ca la mort! Toţi mă jeleau: bărbaţii, femeile, copiii, Şi ud era de lacrimi în casă orice colţ. Pot eu de-un mic exemplu s-alătur unul mare? Aşa era şi Troia la pustiirea ei. Nici glas de om prin noapte nu s-auzea, nici câine Lătrând; în slavă, luna mâna fugarii săi. Spre ea nălţându-mi ochii ş-apoi spre Capitoliul Ce-a fost - zadarnic însă! - vecin cu Larii mei, ,,O, zeităţi din sfinte locaşuri, zic, o, temple, Pe care eu cu ochii, ah! n-o să vă mai văd, O, zeilor din nalta cetate-a lui Quirinus, În veci de veci, adio, adio eu vă zic! Deşi-i târziu acuma, rănit, să mai iau scutul, Scutiţi de orice ură acest exil al meu, Şi zeului să-i spuneţi de oarba-mi rătăcire: Greşeal-a fost, nu crimă; voi, zei, prea bine-o ştiţi, Dar vreau acum s-o ştie ş-acela ce mă ceartă, Şi, de se-mbună zeul, ferice pot să fiu." Aceasta mi-a fost ruga. Soţia-mi şi mai tare Se roag-atunci, cu glasul în lacrimi înecat. Apoi, la zeii casei ea cade despletită, Sărută vatra stinsă, cu buza tremurând, Şi multe, multe spune, dar surzi rămân Penaţii; În van ea cere milă spre jalnicul ei soţ. Era adâncă noaptea şi nu-mi da pas să-ntârzii. Se întorsese Carul cu oiştea în jos. Ah! ce să fac? Iubirea de patria mea dulce În noaptea cea din urmă nu mă lăsa să plec. Când se grăbea vreunul, eu îi ziceam: ,,Ce zor ai? Gândeşte-te de unde şi încotro te duci!" Şi eu ades pe mine mă înşelam, spunându-mi C-am hotărât plecării un ceas mai potrivit. Păşii pe prag de trei ori şi mă-ntorsei de trei ori: Îmi asculta picioru' al inimii îndemn! Tot le ziceam adio şi iar stăteam de vorbă, Îi sărutam la urmă şi tot nu mai plecam! Dădeam aceleaşi sfaturi şi eu pe mine însumi Mă amăgeam, cu ochii la tot ce-aveam mai scump. Mi-am zis pe urmă însă: ,,Am drept să mai întârzii: Nu plec din mândra Romă la barbarii de sciţi? Pierdută-i pentru mine pe veci a mea soţie Şi casa mea pierdută şi toţi ai mei, şi voi, Cărora, ca un frate, v-am dat a mea iubire, O, inimi scumpe mie, prieteni ca-n poveşti! Să vă mai strâng în braţe, căci poate niciodată N-o să mai pot; clipita aceasta e-un câştig." Dar nu e timp să-ntârzii, las vorba ne-mplinită Şi mai sărut o dată pe cei ce-mi sunt mai dragi. Pe când plângeam noi astfel, pe boltă răsărise Şi steaua mea funestă, Luceafărul de zi. Mi s-a părut atunce că mă dezbin în două Şi că din trup o parte acolo mi-a rămas, Ca Mettius albanul, a căruia trădare O răzbunară caii, rupându-l în bucăţi. Atunci un vaier jalnic, un gemet se ridică, Ai mei se bat cu pumnii în pieptul dezgolit; Atunci a mea soţie de umeri mi s-agaţă Şi-mi spune-aceste vorbe în hohote de plâns: ,,O! nu te las din braţe, vom merge împreună, Şi eu sunt exilată, te voi urma-n exil. Şi eu pot merge-acolo, la marginile lumii: Corăbiei fugare povară nu-i voi fi. Pe tine-acum mânia Cezarului te-alungă, Pe mine-a mea iubire: ea e Cezarul meu!" Aşa cerca să facă. Cercase şi-nainte, Şi greu s-a dat bătută: spre-a-mi sta în ajutor. Eu ies - mai bine-aş zice c-au scos un mort din casă! Eu ies, cu barba mare, cu pletele vâlvoi. De ea, aşa se spune, că neguri de durere I-acoperiră ochii şi-n leşin a căzut. Când se trezi pe lespezi de marmură ca gheaţa Şi se sculă cu părul de pulbere-ntinat, Jeli cumplita-i soartă şi vatra părăsită Şi tot chema anume pe cel ce-i fu luat. N-ar fi gemut ea astfel chiar dacă pe-a ei fiică Sau chiar pe mine însumi m-ar fi văzut pe rug. Şi ea a vrut să moară, nimic să nu mai simtă, Dar numai pentru mine în viaţ-a mai rămas. Trăiască dar, fiindcă aşa a vrut ursita, Şi scut mereu să fie sărmanului proscris!
Raspuns la intrebarea:
(adaugat pe 25 Noiembrie 2015) Raspuns:
---Dimitrie Bolintineanu Legende Istorice: Apa Bârsei Cupa lui Ştefan Domnul Mavrogheni Fata de la Cozia Întoarcerea lui Mihai Mărioara Mihai la pădurarul Mihai revenind de la Dunăre Mircea cel mare şi solii Mircea la bătaie Moartea lui Mihai Viteazul Monastirea Putna Muma lui Ştefan cel Mare Năvala lui Ţepeş Ştefan la moarte Un ostaş român închis peste Dunăre Visul lui Ştefan cel Mare ---Vasile Alecsandri: Legende: Cuza Vodă Dan, căpitan de plai Legenda rândunicăi Legenda ciocârliei Legenda lăcrimioarei Ion Agîrbiceanu: Legenda ciocarliei Dreptatea lui Tepes Manastirea Putna. Mihail Sadoveanu: Hanul Ancuţei Legenda martisorului Dumbrava minunata Baltagul Frații Jderi Povestiri pentru copii Dumitru Almaș: Meșterul Manole Mihai Vodă Viteazul Fata de la Cozia Povestiri istorice Popasuri la vetrele istoriei românești
Raspuns la intrebarea:
(adaugat pe 25 Noiembrie 2015) Raspuns:
compuneri de iarna Iarna Este Ajunul Craciunului. Totul in jur este acoperit cu o patura alba,imaculata si pufoasa de zapada.Bradul este impodobit,iar darurile sunt impachetate.Il astept cu nerabdare pe Mos Crciun. Mama pregateste tot felul de gustari minunate,iar eu privesc la geamul inghetat sa vad stralucitorii fulgi de nea. pe strazi,colindele rasuna,iar totul in jur arata ca-n povesti.Eu,impreuna cu familia mea, stam langa brad, mancand gustari si povestind. La noi acasa , tatal meu ma ajuta la impodobitul bradului,mama pregateste masa, matusa si unchiul se ocupa de cumparaturi,iar bunicii mei se ocupa cu decorarea casei.Craciunul este acea sarbatoare , atunci cand esti aproape de cei dragi.La noi in familie nu numai ca primim ci si daruim cadouri…. Pentru mine, Craciunul este o sarbatoare in familie ,iar impodobirea bradului si cadourile, fac pate din farmecul ei.Un lucru mai frumos decat,POVESTE DE CRACIUN,, in familia mea nu exista. Asa este CRACIUNUL la mine acasa si asa va fi mereu…!!!… Compunere trimisa de Adelina Elena. Iarna Iata! A sosit din nou anotimpul rece. Ce trist! Parca mai ieri alegam dupa fluturii gingasi si multicolori si parka ma lasam invaluita de adierea calda a vantului pe acele calduri toride. Si parca doar acum cateva clipe incepuse scoala si mergeam prin parcul cu castani si vedeam frunzele cazand si vedeam cum trece timpul. Dar acum? Atmosfera e cu totul alta. Defapt ar fi trebuit sa fie. Visam ca va fi o iarna lunga. Foarte lunga…Asa cum fusese anul trecut.. A fost o iarna grea, dar frumoasa. Parca inca mai simt mirosul de ger proaspat si scartaitul omatului sub picioare. Fulgii parca se jucau in zborul lor zglobiu. Copacii dantelati parca dansau si ei in zborul leganat al diminetii reci de iarna. Era un peisaj de vis. Cristale sclipitoare parca iti luau ochii in jocul lor vesel si zburdalnic. Eram si noi intr-o zi cu saniuta. Fusese o noapte lunga si a nins mult. As fi vrut sa ninga si azi tot asa. Se facuse un omat mare cat casa. Campul era acoperit cu margaritare sclitoare. Eu, Marcela si Marian ne-am gandit sa iesim sa ne imbujoram putin. Desi era putin ger, ne-am luat saniutele si am pornit pe derdelus. Acolo mai erau multi copii veseli, imbujorati si ei, dar foarte bucurosi. Era minunat. Am facut un om de zapada, am alergat, am patinat pe lacul in care vara trecuta inotam si pescuiam, dar nu ne-am sfiit nici acum; Marian a spart putin ghiata si a pescuit la copca. A prins ceva peste, asa ca ne-am potolit si foamea, si apoi ne-am continuat jocurile. Ce zi superba a fost atunci. Si au mai fost multe. O luna a tinut asa, dupa care putin timp a mai durat si si-a facut aparitia discul rosu al soarelui. Pe o parte ne bucuram-scapsem de hainele grele si de bocancii incarcati de zapada pe care abia ii mai caram. Dar, pe o parte ne parea rau. Se termina vacanta de Craciun si nu mai aveam cum sa ne jucam. Ne intalneam tot mai rar si eram tot mai tristi. Abia asteptam din nou sa vina iarna. Compunere trimisa de Viorel. Iarna Ninge, ninge mereu. Fulgi mari plutesc in vazduh si se astern intr-un covor din ce in ce mai pufos. Zapada scanteietoare impodobeste copacii cu ghirlande si par ca niste figurine de zahar. Desi iarna este cumplita si viscolul framanta lumea, derdelusul este plin de copii veseli cu obrajii aprinsi. Casele pitite sub caciuli mari si albe sunt inconjurate de un camp de cristal. Este un peisaj mirific:covorul moale si pufos de zapada domina pamantul care pare mort.Singurele urme de viata le reprezinta copii zglobii,fumul care se ridica deasupra caselor si instalatiilor ce impodobesc strazile, vitrinele si copacii. Acestea simbolizeaza sarbatorile de iarna care aduc bucuria si iubirea in sufletele noastre. Iarna este ca o zana alba ce soseste pe meleagurile noastre in sania ei de argint trasa de reni. Ca o adevarata razboinica ea pune stapanire pe pamant. Cerul este posomorat si trist,iar soarele, prizonier in spatele draperiilor de nori grei si amenintatori. Iarna aseaza peste intinderi o dantela alba stralucitoare, tesuta marunt cu miliarde de carlige si ace. Acest peisaj de iarna, pare desprins dintr-un basm, se intalneste tot mai rar si de aceea este ceva nepretuit, ceva ce fiecare dintre noi ar trebui sa experimenteze macar o data in viata. Compunere trimisa de Madalina. Iarna E iarna! A venit si pe la noi iarna cu multa zapada.Ninge atat de frumos…incat nu poti sa te abtii sa nu iesi afara si sa te jogi prin omatul cel rece si pufos. Cerul e ca lesia si e frig.Norii plumburii si grei cern zapada alba ca spuma laptelui cu nemiluita, repede si cu fulgi mari.Totul e amortit sub oceanul de ninsoare. Craiasa Zapezilor, pe cine vede ca-i calca plapuma cea pufoasa, ii face umeri albi si grei ne interesand-o cine e. Soarele rotund si palid, se arata cu frica printre nori cei reci.Vantul suiera prin crengile cercelate ale copacilor, cu senzatia ca intradevar a venit iarna cea bogata in sarbatori.Casele impodobite cu zapada cristalina dorm linistite sub acoperisurile incarcate cu omat, si aranjate cu ghirlandele de cristaluri. Se vad nasurile copiilor printre florile de gheata prinse pe geamurile aburite si reci. De sarbatori, in ce casa intri vezi brazii ornati cu tot felul de ghirlande si globulete care mai de care mai colorate si mai aranjate cu diferite modeluri. Copii bucurosi au iesit afara tragandu-se cu saniile usoare, printre troienele calatoare adunate ca margelele la un colier.Unii copii cei mai mici, se bucura si ei de iarna cu lacrimi cazand pe jos de pe sanii. Magazinele sunt aglomerate de oamenii care se pregatesc pentru sarbotorile de iarna, in special de Craciun. Furnica fiind harnica, si-a cules hrana pentru iarna, iar acum poate gusta bunele roade ale toamnei, pe cand greierul isi aduce aminte de baladele cantate si rasetele pronuntate pe timpul toamnei cand furnica muncea pentru a avea pe timpul iernii ce manca. Asteptam cu nerabdare Craciunul. Compunere trimisa de Madutza. Iarna Magia iernii Este Ajunul Craciunului si ninge peste sat. Se aud, printre case, cantecele vantului de iarna.O cernere alba se lasa din vazduh, impodobind casele cu mantii albe, stralucitoare. Pomii s-auacoperit cu o panza alba.Pe deal, copiii se dau cu saniuta si fac oameni de zapada. Vlad, Maria si Doru construiesc animalede zapada. Deasupra norilor, Craiasa Zapezii danseaza, aruncand inspre Pamant stelute slipitoare.Din cer a cazut, pe un lac de diamant, un castel de zapada. Doamna Iarna a iesit din castel pecalesti de vijelii. Mainile lucioase ale iernii au inconjurat derdelusul copiilor. Formele de zapada auprins viata, uimindu-i pe copii. Acestia s-au jucat pana tarziu in noapte.Apoi, obositi, copiii au iesit de pe derdelus luandu-si la revedere de la formele de zapada, careincepusera sa zboare prin vazduh cu castelul de zapada.Tot satul a fost cuprins de o liniste adanca. Este iarnă. FLuturii de cristal zboară prin văzduhul întunecat.Moş Crivăţ a ajuns pe meleagurile noastre împreună cu fiica sa. Copiii ei formează o mantiede argint.Micile petale de clopoţel ţes hainele copacilor cu fire de argint.Soarele palid se prevede printre norii cenuşii.Micii copliaşi se trag cu săniile pe coasta dealului alunecoasă . Sub picioarele lor scârţâiezăpada pufoasă.Odată cu venirea acestui anotimp minunat se apropie şi următoarele sărbători: Moş Neculai,Moş Crăciun – naşterea pruncului Sfânt şi trecerea la noul an.Copiii se bucură de acest anotimp care deschide sufletul oamenilor într-u alt an mai bun.A venit iarna.Acest anotimp este preferat de noi,toti copii pentru ca putem face tot felul denazdravanii in zapada.Toata natura este amortita,copacii sunt acoperiti de frumoasa mantiealba a iernii iar casele par sa aiba niste cercei de gheata.Intr-o zi,eu si sora mea ne-am ganditsa plecam la derdelus.Ne-am intrebat parintii,si ecestia,vazand ca este o zi numai buna demers ne-au dat voie.Ne-am inbracat bine si,ne-am gandit sa mai luam pe cineva cu noi.Cu o ziin urma,n-eam jucat cu o prietena si,i-am promis ca o vom lua si pe ea cu noi la derdelus.Asaca ne-am luat sania si am plecat la prietena noastra Mada.Ajunse la ea,aceasta a fost tarefericita sa ne vada si ne mai stand pe ganduri si-a luat sania si ne-a multumit de nenumarateori ca am chemat-o si pe ea.Am mers ceva vremepana la derdelus,unde ne-am facut multiprieteni.N-eam dat cu sania,dupa care am facut echipe de fete si baieti,si ne-am batut cuzapada.A urmat un frumos concurs cine face cel mai frumos om de zapada. Compunere trimisa de Madalina. Iarna Iarna este anotimpul rece si albastru.El are o domnisoara pe numele ,,Printesa Iernii“.De cand s-a nascut, in fiecare an apare la sfarsitul anului cu Mos Niolae,prietenul copiilor si Mos Craciunull cel de-al doilea prieten al copiilor. ea traieste o poveste frumoasa dar friguroasa in palatul ei de cristal.tot timpul poarta cu ea lantisorul daruit de mama ei la moartea sa,papucii de cristal,pantalonii albi ca si spuma laptelui iar ultima dar nu cea din urma haina de puful de zapada.In fiecare an o poti vedea cu alta pereche de papuci,alta pereche de pantaloni dar cu aceasi haina. Ea poarta acea haina in fiecare an pt. ca ii aduce noroc si in anul de gheatza lumea ,,moare“ in racoare si doar ea este vie impreuna cu Dumnezeu.Decand parintii ei sau dus in lumea norilor,a ramas cu Dumnezeu singurul om pe care il cunoaste impreuna cu surorile ei adika Doamna primavara care este prima fata,Domnisoara vara care este cea dea doua fata,Domnita toamna crae este cam rece pt ca atunci cand sa nascut parintii ei erau pe moarte si ultima fata Fetita Iarna. Asa sau format anotimpurile,iar din ziua in care Iarna a aflat ca surorile ei vor imbatrani sa mai inveselit putin deoarece a stiut ca ea va fi in centru atentie. Compunere trimisa de Rusu Roberta. Iarna Iarna este anotimpul rece si albastru.El are o domnisoara pe numele ,,Printesa Iernii“.De cand s-a nascut, in fiecare an apare la sfarsitul anului cu Mos Niolae,prietenul copiilor si Mos Craciunull cel de-al doilea prieten al copiilor. ea traieste o poveste frumoasa dar friguroasa in palatul ei de cristal.tot timpul poarta cu ea lantisorul daruit de mama ei la moartea sa,papucii de cristal,pantalonii albi ca si spuma laptelui iar ultima dar nu cea din urma haina de puful de zapada.In fiecare an o poti vedea cu alta pereche de papuci,alta pereche de pantaloni dar cu aceasi haina. Ea poarta acea haina in fiecare an pt. ca ii aduce noroc si in anul de gheatza lumea ,,moare“ in racoare si doar ea este vie impreuna cu Dumnezeu.Decand parintii ei sau dus in lumea norilor,a ramas cu Dumnezeu singurul om pe care il cunoaste impreuna cu surorile ei adika Doamna primavara care este prima fata,Domnisoara vara care este cea dea doua fata,Domnita toamna crae este cam rece pt ca atunci cand sa nascut parintii ei erau pe moarte si ultima fata Fetita Iarna. Asa sau format anotimpurile,iar din ziua in care Iarna a aflat ca surorile ei vor imbatrani sa mai inveselit putin deoarece a stiut ca ea va fi in centru atentie. Compunere trimisa de Rusu Roberta. Iarna Din nou iarna s-a lasat pe sat.Din inaltul cerului norii au inceput sa cearna in stelute argintii. Soarele nu mai este darnic si nu mai are putere.In cateva ore s-a asternut un covor alb si pufos.Totii copiii au iesit din case,gros imbracati si echipati cu saniute si patinute.Pe strazi se auzeau numai tipetede copii bucurosi de sosirea iernii. Unii se bateau cu bulgari,iar altii construiau oamenii de zapada. La strasinile caselor atarnau turturi ca de cristal.Pe strazi gheata arata ca o imensa oglinda. Pe geamuri s-au format flori sclipitoare de gheata.Seara s-a asternut pe neasteptate si toti s-au retras la casele lor. Gerul a pus stapanire pe intreg satul si s-a lasat o liniste apasatoare. Compunere trimisa de Denisa Elena. Iarna Este prima zi de vacanta. Iarna tocmai a sosit,iar noi copiii suntem foarte fericiti. Afara ninge cu fulgi mari si arginti,iar copiii sunt pe str orasului pentru a se da cu saniile. Casele sunt luminate de instalatiile multicolore. Pregatirile pentru noaptea de craciun si pentru cea de revelion au inceput, iar prin magazinele orasului este o agitatie nesfarsita. Toate gospodinele sunt foarte concentrate pe tema cu mancarurile de sarbatori,dar cu toate acestea pentru noi craciunul nu este numai o sarbatoare,este ziua in care sa nascut mantuitorul iisus hristos. Colindatorii repetau in fiecare zi cantecele ce trebuiau cantate in noaptea de craciun,dar cu toate acestea totul era bine si frumos. Orasul urlati pare acum un univers cu mii de stele multicolore. Zapada a stapanit intregul oras si la fiecare casa gasim cate un om de zapada,dar nu toti sunt la fel. Copiii de la aceste case au fost foarte inventivi si de aceea locuintele pareau ca niste case din basmele cu zane. Drumuri le orasului rasunau de cantecele colindatorilor. Datina sarbatorilor de iarna este una foarte speciala din orice punct de vedere. Cand ne gandim la luna decembrie ne gandim la sarbatorile de iarna,la noaptea dintre ani si la colindele de craciun. Aceasta luna a fost o luna in care toate visele au fost indeplinite. Compunere trimisa de Cristina. Iarna A sosit iarna in caleasca ei de cel mai scump argint trasa de fluturasi alb, imbracata cu o rochie e cea mai fina catifea , pe cap poarta o cununita batuta cu pietre pretioase in forma de stelute de zapada. Ce frumos este acest anotimp! Ne jucam in zapada… Facem oameni din acest covor moale. Este Sf. Nicolae! O bucurie pentru copii. Vine Craciunul! Trecem in anul nou! Orice anotimp ne aduce bucurii dar acesta este cu totul si cu totul special. Copacii parka sunt pudrati cu zahar si lacu-i de oglinda. Zapada s-a asternut ca o mantie alba. Norii au inceput sa cearna stelute de zapada.Zana invesmantata in alb ne-a adus bucurii! Fluturasii de argint zboara pe arimile nevazute ale vantului si se joaca prinselea. Noi toti simtim o bucurie sufleteasca. Cei mici il asteapta pe Mos craciun. Dar ei nu stiu ca sub fata acestuie se ascund parintii. Insa e frumos sa le vezi zambetul lor gingas. Iarna a pictat flori de gheata.Casele si-au pus caciuli de blana alba. Iarna, iarna, draga mea, Te rog mult, Tu nu pleca! Iarna Este prima zi de vacanta. Iarna tocmai a sosit,iar noi copiii suntem foarte fericiti. Afara ninge cu fulgi mari si arginti,iar copiii sunt pe str orasului pentru a se da cu saniile. Casele sunt luminate de instalatiile multicolore. Pregatirile pentru noaptea de craciun si pentru cea de revelion au inceput, iar prin magazinele orasului este o agitatie nesfarsita. Toate gospodinele sunt foarte concentrate pe tema cu mancarurile de sarbatori,dar cu toate acestea pentru noi craciunul nu este numai o sarbatoare,este ziua in care sa nascut mantuitorul iisus hristos. Colindatorii repetau in fiecare zi cantecele ce trebuiau cantate in noaptea de craciun,dar cu toate acestea totul era bine si frumos. Orasul urlati pare acum un univers cu mii de stele multicolore. Zapada a stapanit intregul oras si la fiecare casa gasim cate un om de zapada,dar nu toti sunt la fel. Copiii de la aceste case au fost foarte inventivi si de aceea locuintele pareau ca niste case din basmele cu zane. Drumuri le orasului rasunau de cantecele colindatorilor. Datina sarbatorilor de iarna este una foarte speciala din orice punct de vedere. Cand ne gandim la luna decembrie ne gandim la sarbatorile de iarna,la noaptea dintre ani si la colindele de craciun. Aceasta luna a fost o luna in care toate visele au fost indeplinite. Compunere trimisa de Cristina. La sanius Fiind week-end, tata ne-a dus pe mine şi pe sora mea la bunici. Când am ajuns, se făcuse seară. Tot satul era îmbrăcat într-o haină albă şi pufoasă. Dimineaţa ne-am trezit, uitându-ne curioase să vedem peisajul Doamnei Iarnă. Bunicul făcea cărări în curte, iar Azorică zburda bucuros în ninsoare. Am luat micul dejun, ne-am pregătit şi am plecat la sănuiuş, anunţându-ne toţi prietenii de la mic la mare. În drum spre derdeluş, am văzut cum fumuri albe se ridicau in văzduhul plumburiu. La orele amiezii, noi alunecam cu săniile, glasurile noastre vesele tulburând liniştea din jur. De sus, priveliştea era minunată! Drumurile păreau nişte oglinzi poleite de soarele strălucitor. La-ndemnul unui băiat, a început bătaia cu bulgări. Eram atât de fericiţi! În jurul nostru zăpada cristalină părea un lan de diamante. Pe înserate, când în sfârşit ne-a cuprins frigul si foamea ne dădea târcoale, am pornit-o către casele noastre, după o zi de neuitat. Ne-am despărţit de prietenii noştri, cu gândul ce va urma week-endul viitor.
Raspuns la intrebarea:
(adaugat pe 25 Noiembrie 2015) Raspuns:
Dupa o vara fierbinte cu zile minunate si lungi,toamna se apropie cu hainele ei frumos colorate cu miros de fructe si recolte bogate,dar si cu zile mai scurte si mohorate Prunii,merii,perii si alti pomi din livada deschid ochii uimiti si se scutura zgribuliti de frigul de afara, intrebandu-se-ntre ei “nu cumva e iarna?”.Un gutui mai marunt dar mai bine imbracat le spuse “ca-i toamna si ca a venit vremea sa arate fiecare ce-a facut toata vara”.Se scuturara,iara infrigurati si crengile lor imbelsugate de rod,umplu cu varf cosul toamnei.Fructele aurii si gustoase, frumos mirositore ajung in camara.Toamna le aseaza pe rafturi plina de bucurie si le adulmeca mirosul si aromele placute,admirandule cu placere culorile:mere rosii,galbene si verzi s-au adunat din belsug in camara si stau pe rafturi ca niste globuri de aur si arama,gutui pufose,burtoase si-aromate s-au adunat in camara toamnei asteptandu-si randul la compoturi si dulceata,o gramada de nuci suna-n sacii mari si burdusiti,prunele si-asteapta cu nerabdare randul la cazanele de facut magiun sau tuica, strugurii ajung in butoaie de lemn care aproape dau pe dinafara si mustul lor e dulce si bun ca mierea. Soarele este departe si din cand in cand parca ne e dor de o zi calduroasa de vara.Dar cel mai nostalgic se pare,e un greier care dupa cum spune poetul tota vara a cantat si a dansat si nimic n-a adunat. Toamna se apropie de sfarsit prin vai si pe la rascruci vanturile suna neincetat ducand cu ele frunze moarte si ciulini. o liniste apasatoare, o liniste grea si rece care ne prevesteste venirea iernii. http://andreutzaa.sunphoto.ro/compuneri_toamna
Raspuns la intrebarea:
(adaugat pe 25 Noiembrie 2015) Raspuns:
Intr o zi superba de toamnă. Frunze ruginii se aşterneau ca un covor peste pământul rece şi umed. Deodată, timpu se opri pe loc. Frunzele copacilor seamana cu un covor multicolor, plin de nuante vesele si frumoase ce fac un peisaj artistic cromat si minunat de neuitat.Insa copacii au ramas singuri si goi ,fara nimeni care sa le aline durerea adanca, fara imbracaminte singuratici. Soarele mandru care incalzea cu sagetile de foc aurii, si-a slabit puterea caldurii sale.Recoltele s-au facut cu gramada,asteptand fermieri sa le adune de pe camp.Ele asteapta cu nerabdare sa fie macinate la moara si sa le foloseasca la alimentatia proprie. In camari,gospodinele au depozitat o gramada de dulceturi, muraturi si compoturi. Pe rafturi predomina culorile: rosu de la tocaturi, verde de la muraturi ,violet inchis de la dulceata de prune si galben de la compoturi. Toamna se intampla lucruri noi ce schimba viata unor oameni,dar si a peisajelor prin culori. O TOAMNĂ… DE GROAZA (Visul de toamna ) Intr-o dimineata cu ceata , eu si cu prietenii mei ne gandisem sa plecam intr-o drumetie. Alesesem multe locuri, dar niciunul de aventura, cand aud: - Padurea dinspre cimitirul bantuit! spuse Valentin, uimit pana si el de ideea pe care ne-a dat-o. Cand am ajuns, frunzele erau de toate culorile: verzi, maro, rosii, galbene. Vantul batea cu o putere mare si statea sa ploua. Un trasned de odata a lovit copacul, iar noi am luat-o la goana. Padurea fermecata si splendita , infricosatoare, innegrita de spaima noastra, alerga dupa noi. O creanga imi loveste piciorul, iar eu cad si ma lovesc la cot. - Nuuu! se auzea din camera mea. Ma dau jos din pat si ma uit in oglinda: stiam ca e un vis, dar de ce-mi sangera cotul? Raspunsul era in acea padure. Si nimeni nu va sti adevarul. http://toamna.totu.ro/index.php/Compunere_de_toamna
Raspuns la intrebarea:

1 2 3 4 5 6 Inainte »