Comentariu literar al poeziei Alexandru refuzind apa de stefan augustin doinas

Alexandru se dovedeste a fi
un adevarat erou si conducator doar facand sacrificiul suprem. Tocmai de asta el intruchipeaza ipostaza omului de geniu, fiind capabil sa renunte la apa de care avea foarte mare nevoie, atat el cat si soldatii.
Ca in orice opera epica, poezia dezvolta toate momentele sobiectului. Expozitiunea il prezinta pe Alexandru care se afla in mijlocul desertului. Aparitia neasteptata a unor soldati cu burdufuri de apa constituie intriga, cea care declanseaza intreaga actiune.
alexandru a fost cu adevarat un om de respectat foarte important in istoria omenirii. Tocmai de asta Stefan Augustin Doinas s-a gandit sa-l reprezinte pe el intr-o ipostaza mai speciala, si anume in cea de geniu.

Lecturând balada Alexandru refuzând apa de Ștefan Augustin Doinaș, am avut o impresie divergentă de a majorității criticilor literari. Făcând un mic recurs istoric, aflăm, că de fapt, acest Alexandru a purtat nenumărate razboaie de acaparare a statelor vecine, prin urmare, în scena descrisă în baladă

Sub cerul persan, Alexandru cel Mare
umbla prin pustiu, pe sub streşini de stânci.

Se face vinovat nimeni altcineva decât însuși protagonistul, care, în ideea autorului prin sacrificiul de care dă dovadă (de fapt ar fi o mustrare de conștiință pentru situația în care se află supușii). Ostașii, în loialitatea lor oarbă față de conducător, merg ei la sacrifiuciu:

soldaţii răspunseră-n liniştea vastă:
– Copiilor noştri o ducem, dar bea!
Şi toţi îl priveau cu tristeţe şi plini
de-un chin uriaş, bântuit de lumini.

Narațiunea urmează cu o abundență de descrieri și metafore în care practic se pierde firul acțiunii:

Văzduhul topit clocotea ca o lavă;
Văpaia ţâşnea din căldări şi din zale
Nisipul mărunt al acestui pustiu
iar alţii, muşcaţi de cumplite arsuri,

Afectat fiind de presiunea psihologică și sentimentul de vină pentru situația în care se află, Alexandru dă dovadă de un sacrificiu irațional, dar care are priză la public:

Dar el se întoarse deodată, şi-apoi
comoara din coif le-o dădu înapoi.

Deznodământul baladei e tragic, dovedind cât de ușor poate fi manipulată opinia publică:

Atunci, călăreţii strigară în cete,
şi stânci licărind repetară: – De-acum
noi nu mai cunoaştem nici foame, nici sete
şi nici oboseala de luptă sau drum.

1TONA