claudytza
Imi puteti da rezumatul povestire "O faclie de paste" de ion luca caragiale as multumi foarte mult pt ajutor:)
×
Răspuns
Anonim
cauta pe wikipedia
Mulțumesc 5
Răspuns
Anonim
Nuvela prezintă o întâmplare petrecută în satul Podeni, al cărui hangiu, evreul Leiba Zibal, este amenințat de argatul său Gheorghe cu jaful, în noaptea învierii. Atacat într-adevăr în noaptea hotărâtă, Zibal se salvează țintuind și carbonizând la flacăra lămpii mâna unui hoț, introdusă printr-o gaură tăiată în ușă. Întrebat de cauza reacției sale, Zibal cedează psihic, răspunzând că prin gestul său ar fi „aprins o făclie lui Christos", și că ar fi devenit astfel „goi", creștin.
P.S Vezi mai multe despre ea aici : http://ro.wikipedia.org/wiki/O_f%C4%83clie_de_Pa%C8%99te
CU DRAG DIANA
P.S Vezi mai multe despre ea aici : http://ro.wikipedia.org/wiki/O_f%C4%83clie_de_Pa%C8%99te
CU DRAG DIANA
Mulțumesc 23
Răspuns
Anonim
niki eu nu stiu
caut
caut
Mulțumesc 11
Răspuns
Anonim
da
Mulțumesc 34
Răspuns
Anonim
O făclie de Paște
În așteptarea diligenței și prins într-o criză de friguri, Leiba Zibal, hangiul evreu din Podeni, își amintește cum a schimbat felurite meserii până când a murit fratele nevestei sale, Sura, și au moștenit hanul.
Chiar dacă aveau un trai îndestulat, nu se bucurau nici de sănătate, nici de liniște. Oamenii îi batjocoreau, îi ocărau, îi amenințau.
Cel mai rău era badea Gheorghe. Îl luase în slujbă în urmă cu o vreme, fiindu-i milă de el, îi spusese că abia ieșise din spital. Omul însă era brutal, leneș, obraznic și hoț. Când a amenințat-o pe Sura, apoi a asmuțit un câine asupra celui mic, a lui Strul, Leiba l-a scos din slujbă. Gheorghe n-a vrut să plece și poate l-ar fi și lovit pe Leiba, dacă nu ar fi venit tocmai atunci niște mușterii. Plecă, amenințându-l că se va întoarce de Paște, în noaptea Învierii.
De frică, Leiba a mers la primărie, apoi la subprefectură, să ceară să fie păzit. Subprefectul a râs de el și i-a spus să-și vadă de treabă. După câteva zile, Gheorghe fu căutat pentru o pricină și lui Leiba îi păru rău că nu îl mai ținuse în slujbă câteva zile, acum l-ar fi luat oamenii care îl căutau și nu ar mai fi avut el grijă.
Acum era chiar sâmbăta Paștelui, venea noaptea Învierii și Leiba se întreba, scuturat de friguri, dacă n-o fi fost totuși prins Gheorghe.
Toropit, Leiba se gândea cum se vor muta ei la Iași, ca să scape de toate spaimele. În așteptarea diligenței, mângâiat de soarele de primăvară, ațipi. Visă un vis groaznic, se făcea că se afla la Iași, în dugheana pe care o visa, că jandarmii dezleagă mâinile unui nebun pe care îl duceau. Nebunul se repezise la Sura și la copil și îi lovise cap în cap. Zgomotul izbiturii îl trezi. De fapt, un glumeț lovise cu o nuia pe masă.
Diligența aduse doi călători, doi studenți, unul la medicină, altul la filosofie. La stația dinainte avusese loc la han o crimă . Tâlharul prădaseră hanul și omorâseră cinci oameni. Ca să-și dea importanță, cei doi studenți purtară o discuție savantă, despre crimă și cauzele ei, schițând până și caracteristicile fizice ale criminalului tipic. Leiba recunoscu în acest portret chiar pe Gheorghe.
După plecarea călătorilor, Leiba rămase pe gânduri, posomorât. Închise cârciuma pe lumină și, chiar dacă veniră mușterii de trei ori să bată în obloane, nu deschise și nu o lăsă nici pe Sura să deschidă. Îi spuse că nu vrea să intre goi acolo. (Pentru evrei, goi se numesc cei care nu sunt de credința evreiască, în cazul acesta, creștinii). O trimise pe Sura la culcare, cu copilul.
*
La capătul de afară al gangului ce duce către han era o poartă solidă, bine închisă de o bârnă groasă pusă de-a curmezișul. Auzind tropote de cai, Leiba se duse și ascultă, tocmai când călăreții treceau la pas prin dreptul porții. Îi auzi vorbind despre cineva , întrebându-se dacă s-a culcat sau o fi plecat și spunând că, dacă e plecat o să-i vină rândul altădată.
Leiba se întoarse în dugheană și rămase în așteptare. Auzi cum sună toaca pentru Înviere și știu că e miezul nopții. După o vreme auzi nisipul scrâșnind sub picioarele unor oameni care se apropiau de poartă. Se duse iar și ascultă. Era Gheorghe, cu alții, se pregătea să sfredelească poarta, ca să înlăture bârna.
Leiba simțea că îi arde creierul, se simțea fără scăpare. Avu un moment de mare slăbiciune, în care își închipui cum avea să fie țintuit de sfredelul cu care acum dădeau găuri în poartă. Apoi îi veni o idee care îl făcu să surâdă, să își îndrepte trupul, Urmări cum fierăstrăul unește două dintre cele patru găuri, socoti că mai au de făcut trei tăieturi, se duse și luă ceva din dugheană și se întoarse.
Când bucata de lemn fu trasă afară și Gheorghe strecură mâna înăuntru să înlăture bârna care proptea poarta, Leiba îi prinse mâna cu un laț de sfoară, tras cu putere tot brațul înăuntru și priponi bine sfoara. Gheorghe era prins fără scăpare, iar tovarășii lui plecară pe dată.
Dimineață Sura îl găsi pe bărbatul ei stând pe scaun și privind cum mâna lui Gheorghe se înnegrise și se cocea la focul lămpii cu petrol pe care Leiba Zibal o pusese dedesubt. Când veni lume și întrebă ce s-a întâmplat, Leiba, liniștit, spuse să el se duce la rabin să-i spună că nu mai e jidan, ci goi, fiindcă i-a aprins o făclie lui Cristos. (Jidan e o denumire batjocoritoare dată evreilor în limbajul popular).
sursa http://www.lecturirecenzate.ro/2012/01/31/o-faclie-de-paste/
În așteptarea diligenței și prins într-o criză de friguri, Leiba Zibal, hangiul evreu din Podeni, își amintește cum a schimbat felurite meserii până când a murit fratele nevestei sale, Sura, și au moștenit hanul.
Chiar dacă aveau un trai îndestulat, nu se bucurau nici de sănătate, nici de liniște. Oamenii îi batjocoreau, îi ocărau, îi amenințau.
Cel mai rău era badea Gheorghe. Îl luase în slujbă în urmă cu o vreme, fiindu-i milă de el, îi spusese că abia ieșise din spital. Omul însă era brutal, leneș, obraznic și hoț. Când a amenințat-o pe Sura, apoi a asmuțit un câine asupra celui mic, a lui Strul, Leiba l-a scos din slujbă. Gheorghe n-a vrut să plece și poate l-ar fi și lovit pe Leiba, dacă nu ar fi venit tocmai atunci niște mușterii. Plecă, amenințându-l că se va întoarce de Paște, în noaptea Învierii.
De frică, Leiba a mers la primărie, apoi la subprefectură, să ceară să fie păzit. Subprefectul a râs de el și i-a spus să-și vadă de treabă. După câteva zile, Gheorghe fu căutat pentru o pricină și lui Leiba îi păru rău că nu îl mai ținuse în slujbă câteva zile, acum l-ar fi luat oamenii care îl căutau și nu ar mai fi avut el grijă.
Acum era chiar sâmbăta Paștelui, venea noaptea Învierii și Leiba se întreba, scuturat de friguri, dacă n-o fi fost totuși prins Gheorghe.
Toropit, Leiba se gândea cum se vor muta ei la Iași, ca să scape de toate spaimele. În așteptarea diligenței, mângâiat de soarele de primăvară, ațipi. Visă un vis groaznic, se făcea că se afla la Iași, în dugheana pe care o visa, că jandarmii dezleagă mâinile unui nebun pe care îl duceau. Nebunul se repezise la Sura și la copil și îi lovise cap în cap. Zgomotul izbiturii îl trezi. De fapt, un glumeț lovise cu o nuia pe masă.
Diligența aduse doi călători, doi studenți, unul la medicină, altul la filosofie. La stația dinainte avusese loc la han o crimă . Tâlharul prădaseră hanul și omorâseră cinci oameni. Ca să-și dea importanță, cei doi studenți purtară o discuție savantă, despre crimă și cauzele ei, schițând până și caracteristicile fizice ale criminalului tipic. Leiba recunoscu în acest portret chiar pe Gheorghe.
După plecarea călătorilor, Leiba rămase pe gânduri, posomorât. Închise cârciuma pe lumină și, chiar dacă veniră mușterii de trei ori să bată în obloane, nu deschise și nu o lăsă nici pe Sura să deschidă. Îi spuse că nu vrea să intre goi acolo. (Pentru evrei, goi se numesc cei care nu sunt de credința evreiască, în cazul acesta, creștinii). O trimise pe Sura la culcare, cu copilul.
*
La capătul de afară al gangului ce duce către han era o poartă solidă, bine închisă de o bârnă groasă pusă de-a curmezișul. Auzind tropote de cai, Leiba se duse și ascultă, tocmai când călăreții treceau la pas prin dreptul porții. Îi auzi vorbind despre cineva , întrebându-se dacă s-a culcat sau o fi plecat și spunând că, dacă e plecat o să-i vină rândul altădată.
Leiba se întoarse în dugheană și rămase în așteptare. Auzi cum sună toaca pentru Înviere și știu că e miezul nopții. După o vreme auzi nisipul scrâșnind sub picioarele unor oameni care se apropiau de poartă. Se duse iar și ascultă. Era Gheorghe, cu alții, se pregătea să sfredelească poarta, ca să înlăture bârna.
Leiba simțea că îi arde creierul, se simțea fără scăpare. Avu un moment de mare slăbiciune, în care își închipui cum avea să fie țintuit de sfredelul cu care acum dădeau găuri în poartă. Apoi îi veni o idee care îl făcu să surâdă, să își îndrepte trupul, Urmări cum fierăstrăul unește două dintre cele patru găuri, socoti că mai au de făcut trei tăieturi, se duse și luă ceva din dugheană și se întoarse.
Când bucata de lemn fu trasă afară și Gheorghe strecură mâna înăuntru să înlăture bârna care proptea poarta, Leiba îi prinse mâna cu un laț de sfoară, tras cu putere tot brațul înăuntru și priponi bine sfoara. Gheorghe era prins fără scăpare, iar tovarășii lui plecară pe dată.
Dimineață Sura îl găsi pe bărbatul ei stând pe scaun și privind cum mâna lui Gheorghe se înnegrise și se cocea la focul lămpii cu petrol pe care Leiba Zibal o pusese dedesubt. Când veni lume și întrebă ce s-a întâmplat, Leiba, liniștit, spuse să el se duce la rabin să-i spună că nu mai e jidan, ci goi, fiindcă i-a aprins o făclie lui Cristos. (Jidan e o denumire batjocoritoare dată evreilor în limbajul popular).
sursa http://www.lecturirecenzate.ro/2012/01/31/o-faclie-de-paste/
Mulțumesc 109
Răspuns
Anonim
http://www.lecturirecenzate.ro/2012/01/31/o-faclie-de-paste/
Mulțumesc 13
Răspuns
Anonim
Ö•ƒ
Mulțumesc 4