lauralucia
stie cineva cum imi fac un rezumat despre cuza voda??ca nu gasesc nimic bun pe intrenet!stie cineva cum imi fac un rezumat despre cuza voda??ca nu gasesc nimic bun pe intrenet!
×
![]()
Răspuns
Anonim
Cuza-Voda nu era un om solemn, pompos, formalist. Nu invatase nicaieri eticheta Habsburgilor si ceremonialul lui Carol Quintul sau al lui Filip Tenebrosul; nu stia si nu voia sa stie cum se oranduiesc la un jubileu faitoanele, de la cele mai maret oaspete strain pana la cel din urma lingau de curte si de ograda.Eticheta a suferit continuu de pe urma unui Domn care se cufunda bucuros de randurile multimii, ca sa afle, ca sa indrepte, ca sa pedepseasa si sa mangaie, ca sa miluiasca pe ascuns de ochii lumii,-cum a facut apoi, pastrandu-I mostenirea, buna si miloasa lui sotie-, cu un cuvant ca sa raspunda nevoii sufletesti a neamului acestuia, de a fi iubit de suveranul sau si de
a-l iubi in schimb, calduros, fara rezerve, din toata inima.
Si totusi el a ramas cel dintai din poporul sau. Ceva il ridica mai presus de ceilanti: aceea ca nimeni nu-si facea datoria mai viteaz, mai dispretuit de orice meschina prudenta, mai infruntator al celor mai strasnice primejdii decat el.
Sufletul lui intreg era schimbat. Prin gura lui nu mai vorbea un om, ci, cum se cuvine pentru un stapanitor de oameni, un neam intreg. Intruparea natiunii era el in gand si grai. Cel dintai fior de mandrie l-a avut generatia de atunci cand s-au auzit cuvintele mandre cu care el vorbea Turcilor, cabinetelor europene, proclamand o Romanie mandra.
Amintiti-va pe acele din ultimul mesagiu, cu cateva luni inainte de abdicarea, acele demne cuvinte, prin care nega, de pe tron, orice ambitie pentru sine si, amindu-si de ceea ce fusese, fagaduia, cu gandul la principele strain, pe care-l pregatise un colonel Cuza, bun modest si harnic patriot, intors intre tovarasii sai de odiniora pentru a lucra mai departe la binele tarii si neamului.
Si vorbe mari, in cea mai simpla forma, gasea el, nu numai pentru cei de sus si in clipele cand privirea tuturora era indreptate asupra lui, ci si atunci cand, in cabinetulsau de lucru, se indrepta spre un ofiter din cei mai marunti, chemati sa auda dojana sau lauda. Caci el stia ca, in aceasta lume unde legea nu poate prevedea toate si unde nu se pot fixa rasplatiri pentru orice fel de merite, mai mult decat datoria sa, are drept la ca mai frumoasa rasplate, care vine din cel mai stralucit si mai nobil privilegiu al unui principe: acela de a face pe cel vrednic sa coboare scarile palatului sau cu puteri de munca inzecite si, iarasi, de a face a se pleca fruntea acelui care si-a calcat datoria fara ca legea sa-l poata atinge.
Un domn care nu s-a nascut din neam mare, care n-a avut o cultura superioara, care n-a protejat artele, care n-a inaltat cladiri menite sa ramaie care n-a strens in jurul sau pe fruntasii prin talente ai neamului care s-a aratat indiferent fata de opinia scrisa. Un roman cu mare care n-a iubit solemnitatile si care nu-sa gandit ca ar putea sa poarte daca nu coroana vechilor domni independenti, macar cuca lui Alexandru Ghica si a lui Bibescu, a lui Mihai Sturza.Un stapanitor care nu s-a deosebit prin fapte de milostenir, prin mari asezaminte pentru ajutorarea semenilor sai. Un morarh care nu si-a insemnat nume le intre ale voievozilor celor cucernici-caci a bruscat pe un mitropolist si a stricat legea canoanelor-ori ale celor virtuosi, caci a fost aplecat patimilor pamantului si a crescut in palatul sau copii care nu erau ai doamnei. Si, in sfarsit, un domn care nu-a purtat nici razboi, n-a castigat nici o biruita, n-a adaos o palma de pamant tarii asa cum o apucase.
Dar Alexandru Ioan I a intrerupt lupta de veacuri a saracului taran roman, vesnic obijduit si jignit, peste marginile suferintei omenesti, contra acelor exploatatori, din toate neamurile si cu nici un suflet pe care el I-a fixat cu numele de ciocoi -ceea ce inseamna (s-o stiti bine), nu o clasa sociala, ci o categorie politica si economica, o varietate morala degenerata a omenirii. I-a sfidat, in ciuda tuturor legaturilor pe care le avea cu dansii, s-a batut vitejeste cu ei si, a doua zi dupa improprietarirea care a fost de fapt, samanta cea buna pentru viitor, a cazut prin razbunarea lor.Erou si mucenic al aceasi cauze, de aceea a ramas pentru poporul nostru nu idolul de o clipa, ci neuitatu parinte si nefacator.
Sper ca team ajutat
a-l iubi in schimb, calduros, fara rezerve, din toata inima.
Si totusi el a ramas cel dintai din poporul sau. Ceva il ridica mai presus de ceilanti: aceea ca nimeni nu-si facea datoria mai viteaz, mai dispretuit de orice meschina prudenta, mai infruntator al celor mai strasnice primejdii decat el.
Sufletul lui intreg era schimbat. Prin gura lui nu mai vorbea un om, ci, cum se cuvine pentru un stapanitor de oameni, un neam intreg. Intruparea natiunii era el in gand si grai. Cel dintai fior de mandrie l-a avut generatia de atunci cand s-au auzit cuvintele mandre cu care el vorbea Turcilor, cabinetelor europene, proclamand o Romanie mandra.
Amintiti-va pe acele din ultimul mesagiu, cu cateva luni inainte de abdicarea, acele demne cuvinte, prin care nega, de pe tron, orice ambitie pentru sine si, amindu-si de ceea ce fusese, fagaduia, cu gandul la principele strain, pe care-l pregatise un colonel Cuza, bun modest si harnic patriot, intors intre tovarasii sai de odiniora pentru a lucra mai departe la binele tarii si neamului.
Si vorbe mari, in cea mai simpla forma, gasea el, nu numai pentru cei de sus si in clipele cand privirea tuturora era indreptate asupra lui, ci si atunci cand, in cabinetulsau de lucru, se indrepta spre un ofiter din cei mai marunti, chemati sa auda dojana sau lauda. Caci el stia ca, in aceasta lume unde legea nu poate prevedea toate si unde nu se pot fixa rasplatiri pentru orice fel de merite, mai mult decat datoria sa, are drept la ca mai frumoasa rasplate, care vine din cel mai stralucit si mai nobil privilegiu al unui principe: acela de a face pe cel vrednic sa coboare scarile palatului sau cu puteri de munca inzecite si, iarasi, de a face a se pleca fruntea acelui care si-a calcat datoria fara ca legea sa-l poata atinge.
Un domn care nu s-a nascut din neam mare, care n-a avut o cultura superioara, care n-a protejat artele, care n-a inaltat cladiri menite sa ramaie care n-a strens in jurul sau pe fruntasii prin talente ai neamului care s-a aratat indiferent fata de opinia scrisa. Un roman cu mare care n-a iubit solemnitatile si care nu-sa gandit ca ar putea sa poarte daca nu coroana vechilor domni independenti, macar cuca lui Alexandru Ghica si a lui Bibescu, a lui Mihai Sturza.Un stapanitor care nu s-a deosebit prin fapte de milostenir, prin mari asezaminte pentru ajutorarea semenilor sai. Un morarh care nu si-a insemnat nume le intre ale voievozilor celor cucernici-caci a bruscat pe un mitropolist si a stricat legea canoanelor-ori ale celor virtuosi, caci a fost aplecat patimilor pamantului si a crescut in palatul sau copii care nu erau ai doamnei. Si, in sfarsit, un domn care nu-a purtat nici razboi, n-a castigat nici o biruita, n-a adaos o palma de pamant tarii asa cum o apucase.
Dar Alexandru Ioan I a intrerupt lupta de veacuri a saracului taran roman, vesnic obijduit si jignit, peste marginile suferintei omenesti, contra acelor exploatatori, din toate neamurile si cu nici un suflet pe care el I-a fixat cu numele de ciocoi -ceea ce inseamna (s-o stiti bine), nu o clasa sociala, ci o categorie politica si economica, o varietate morala degenerata a omenirii. I-a sfidat, in ciuda tuturor legaturilor pe care le avea cu dansii, s-a batut vitejeste cu ei si, a doua zi dupa improprietarirea care a fost de fapt, samanta cea buna pentru viitor, a cazut prin razbunarea lor.Erou si mucenic al aceasi cauze, de aceea a ramas pentru poporul nostru nu idolul de o clipa, ci neuitatu parinte si nefacator.
Sper ca team ajutat
Mulțumesc 6
Răspuns
NoMeRcY
Cuza-Voda nu era un om solemn, pompos, formalist. Nu invatase nicaieri eticheta Habsburgilor si ceremonialul lui Carol Quintul sau al lui Filip Tenebrosul; nu stia si nu voia sa stie cum se oranduiesc la un jubileu faitoanele, de la cele mai maret oaspete strain pana la cel din urma lingau de curte si de ograda.Eticheta a suferit continuu de pe urma unui Domn care se cufunda bucuros de randurile multimii, ca sa afle, ca sa indrepte, ca sa pedepseasa si sa mangaie, ca sa miluiasca pe ascuns de ochii lumii,-cum a facut apoi, pastrandu-I mostenirea, buna si miloasa lui sotie-, cu un cuvant ca sa raspunda nevoii sufletesti a neamului acestuia, de a fi iubit de suveranul sau si de
a-l iubi in schimb, calduros, fara rezerve, din toata inima.
Si totusi el a ramas cel dintai din poporul sau. Ceva il ridica mai presus de ceilanti: aceea ca nimeni nu-si facea datoria mai viteaz, mai dispretuit de orice meschina prudenta, mai infruntator al celor mai strasnice primejdii decat el.
Sufletul lui intreg era schimbat. Prin gura lui nu mai vorbea un om, ci, cum se cuvine pentru un stapanitor de oameni, un neam intreg. Intruparea natiunii era el in gand si grai. Cel dintai fior de mandrie l-a avut generatia de atunci cand s-au auzit cuvintele mandre cu care el vorbea Turcilor, cabinetelor europene, proclamand o Romanie mandra.
Amintiti-va pe acele din ultimul mesagiu, cu cateva luni inainte de abdicarea, acele demne cuvinte, prin care nega, de pe tron, orice ambitie pentru sine si, amindu-si de ceea ce fusese, fagaduia, cu gandul la principele strain, pe care-l pregatise un colonel Cuza, bun modest si harnic patriot, intors intre tovarasii sai de odiniora pentru a lucra mai departe la binele tarii si neamului.
Si vorbe mari, in cea mai simpla forma, gasea el, nu numai pentru cei de sus si in clipele cand privirea tuturora era indreptate asupra lui, ci si atunci cand, in cabinetulsau de lucru, se indrepta spre un ofiter din cei mai marunti, chemati sa auda dojana sau lauda. Caci el stia ca, in aceasta lume unde legea nu poate prevedea toate si unde nu se pot fixa rasplatiri pentru orice fel de merite, mai mult decat datoria sa, are drept la ca mai frumoasa rasplate, care vine din cel mai stralucit si mai nobil privilegiu al unui principe: acela de a face pe cel vrednic sa coboare scarile palatului sau cu puteri de munca inzecite si, iarasi, de a face a se pleca fruntea acelui care si-a calcat datoria fara ca legea sa-l poata atinge.
Un domn care nu s-a nascut din neam mare, care n-a avut o cultura superioara, care n-a protejat artele, care n-a inaltat cladiri menite sa ramaie care n-a strens in jurul sau pe fruntasii prin talente ai neamului care s-a aratat indiferent fata de opinia scrisa. Un roman cu mare care n-a iubit solemnitatile si care nu-sa gandit ca ar putea sa poarte daca nu coroana vechilor domni independenti, macar cuca lui Alexandru Ghica si a lui Bibescu, a lui Mihai Sturza.Un stapanitor care nu s-a deosebit prin fapte de milostenir, prin mari asezaminte pentru ajutorarea semenilor sai. Un morarh care nu si-a insemnat nume le intre ale voievozilor celor cucernici-caci a bruscat pe un mitropolist si a stricat legea canoanelor-ori ale celor virtuosi, caci a fost aplecat patimilor pamantului si a crescut in palatul sau copii care nu erau ai doamnei. Si, in sfarsit, un domn care nu-a purtat nici razboi, n-a castigat nici o biruita, n-a adaos o palma de pamant tarii asa cum o apucase.
Dar Alexandru Ioan I a intrerupt lupta de veacuri a saracului taran roman, vesnic obijduit si jignit, peste marginile suferintei omenesti, contra acelor exploatatori, din toate neamurile si cu nici un suflet pe care el I-a fixat cu numele de ciocoi -ceea ce inseamna (s-o stiti bine), nu o clasa sociala, ci o categorie politica si economica, o varietate morala degenerata a omenirii. I-a sfidat, in ciuda tuturor legaturilor pe care le avea cu dansii, s-a batut vitejeste cu ei si, a doua zi dupa improprietarirea care a fost de fapt, samanta cea buna pentru viitor, a cazut prin razbunarea lor.Erou si mucenic al aceasi cauze, de aceea a ramas pentru poporul nostru nu idolul de o clipa, ci neuitatu parinte si nefacator.
Sper ca team ajutat!
a-l iubi in schimb, calduros, fara rezerve, din toata inima.
Si totusi el a ramas cel dintai din poporul sau. Ceva il ridica mai presus de ceilanti: aceea ca nimeni nu-si facea datoria mai viteaz, mai dispretuit de orice meschina prudenta, mai infruntator al celor mai strasnice primejdii decat el.
Sufletul lui intreg era schimbat. Prin gura lui nu mai vorbea un om, ci, cum se cuvine pentru un stapanitor de oameni, un neam intreg. Intruparea natiunii era el in gand si grai. Cel dintai fior de mandrie l-a avut generatia de atunci cand s-au auzit cuvintele mandre cu care el vorbea Turcilor, cabinetelor europene, proclamand o Romanie mandra.
Amintiti-va pe acele din ultimul mesagiu, cu cateva luni inainte de abdicarea, acele demne cuvinte, prin care nega, de pe tron, orice ambitie pentru sine si, amindu-si de ceea ce fusese, fagaduia, cu gandul la principele strain, pe care-l pregatise un colonel Cuza, bun modest si harnic patriot, intors intre tovarasii sai de odiniora pentru a lucra mai departe la binele tarii si neamului.
Si vorbe mari, in cea mai simpla forma, gasea el, nu numai pentru cei de sus si in clipele cand privirea tuturora era indreptate asupra lui, ci si atunci cand, in cabinetulsau de lucru, se indrepta spre un ofiter din cei mai marunti, chemati sa auda dojana sau lauda. Caci el stia ca, in aceasta lume unde legea nu poate prevedea toate si unde nu se pot fixa rasplatiri pentru orice fel de merite, mai mult decat datoria sa, are drept la ca mai frumoasa rasplate, care vine din cel mai stralucit si mai nobil privilegiu al unui principe: acela de a face pe cel vrednic sa coboare scarile palatului sau cu puteri de munca inzecite si, iarasi, de a face a se pleca fruntea acelui care si-a calcat datoria fara ca legea sa-l poata atinge.
Un domn care nu s-a nascut din neam mare, care n-a avut o cultura superioara, care n-a protejat artele, care n-a inaltat cladiri menite sa ramaie care n-a strens in jurul sau pe fruntasii prin talente ai neamului care s-a aratat indiferent fata de opinia scrisa. Un roman cu mare care n-a iubit solemnitatile si care nu-sa gandit ca ar putea sa poarte daca nu coroana vechilor domni independenti, macar cuca lui Alexandru Ghica si a lui Bibescu, a lui Mihai Sturza.Un stapanitor care nu s-a deosebit prin fapte de milostenir, prin mari asezaminte pentru ajutorarea semenilor sai. Un morarh care nu si-a insemnat nume le intre ale voievozilor celor cucernici-caci a bruscat pe un mitropolist si a stricat legea canoanelor-ori ale celor virtuosi, caci a fost aplecat patimilor pamantului si a crescut in palatul sau copii care nu erau ai doamnei. Si, in sfarsit, un domn care nu-a purtat nici razboi, n-a castigat nici o biruita, n-a adaos o palma de pamant tarii asa cum o apucase.
Dar Alexandru Ioan I a intrerupt lupta de veacuri a saracului taran roman, vesnic obijduit si jignit, peste marginile suferintei omenesti, contra acelor exploatatori, din toate neamurile si cu nici un suflet pe care el I-a fixat cu numele de ciocoi -ceea ce inseamna (s-o stiti bine), nu o clasa sociala, ci o categorie politica si economica, o varietate morala degenerata a omenirii. I-a sfidat, in ciuda tuturor legaturilor pe care le avea cu dansii, s-a batut vitejeste cu ei si, a doua zi dupa improprietarirea care a fost de fapt, samanta cea buna pentru viitor, a cazut prin razbunarea lor.Erou si mucenic al aceasi cauze, de aceea a ramas pentru poporul nostru nu idolul de o clipa, ci neuitatu parinte si nefacator.
Sper ca team ajutat!
Mulțumesc 1
Răspuns
Anonim
Poti cauta , mai atent !
Nascut la 20 martie 1820, la Barlad, Alexandru Ioan Cuza si-a petrecut o parte din copilarie pe mosi tatalui sau, la Barbosi. A crescut astfel aproape de tarani si printre ei. Poate ca si aceasta explica, in parte, dragostea sa pentru oamenii satelor. Trimis la Iasi, in pensionul deschis nu de mult la marginea orasului de francezul Victor Cuenim (unul dintre ofiterii ramasi pe aici din armata condusa de Napoleon in dezastruoasa campanie impotriva Rusiei), ii avu colegi de invatatura, printre altii, pe Vasile Alecsandri si Mihail Kogalniceanu, care, ii vor deveni, mai tarziu, in epoca Unirii si a infaptuirii statului national roman, sfetnici apropiati si colaboratori directi. Matei Milo, viitorul mare actor, i-a fost, de asemenea, coleg.
In vara lui 1834, prin august, tanarul Alexandru Cuza pleaca la Paris sa-si completeze invatatura. Impreuna cu el plecau si alti fii de boieri, cam de aceeasi varsta, printrre care varul sau Nicolae Docan si Vasile Alecsandri.Alexandru Ioan Cuza isi trecu in decembrie 1835 examenul de bacalaureat in litere. Ca si Vasile Alecsandri, vru apoi sa invete medicina, inscriindu-se la facultatea respectiva, dar parasi repede gandul acesta, "neputand suferi disectiile" si trecu la drept.
Spre sfarsitul lui 1839 se inapoie in tara cu titlul de membru al Societatii economistilor din Paris, fara a-si termina studiile juridice. Inca din septembrie 1837 devenise cadet ca si Kogalniceanu si altii, pregatindu-se pentru cariera de ofiter. Dar in februarie 1840, la numai cateva luni dupa sosirea in tara, isi dadu demisia din armata, intrand curand in magistratura. Era un om curtenitor si prietenos, dornic de petreceri si de glume, amuzand pe cei din jur cu snoavele si conversatia sa.
Infatisarea-i era placuta: statura mijlocie, par castaniu bogat, ochii albastri, stralucitori si inteligenti. Atragator si plin de farmec, se bucura peste tot de o buna primire.La una din obisnuitele petreceri boieresti ce se tineau lant iarna in "dulcele targ al Iesilor", Cuza cunoscu pe aceea care avea sa-i devina curand sotie: Elena Rosetti. Era mai tanara cu cinci ani decat el, fiica a postelnicului Iordache Rosetti si a Catincai, nascuta Sturdza, boieri cu mosie la Solesti, in tinutul Vasluiului, unde Elena isi petrecuse anii copilariei.
Casatoria a avut loc la Solesti, in ultima zi din luna aprilie a anului 1844. Este interesant de retinut ca A.I.Cuza a refuzat sa primeasca robii dati Elenei pe foaia de zestre.Intinsele legaturi de rudenie ale parintilor Elenei cu famili din protipentada Moldovei nu puteau sa-i fie decat de folos tanarului Cuza. Inca inainte de casatorie era membru la judecatoria tinutului Covurlui, unde apoi va fi presedinte. Impreuna cu sotia, se instala in casele parintilor sai de la Galati.Desi casnicia lor n-a fost una dintre cele mai izbutite, Cuza nedovedindu-see a fi un sot prea statornic, intre ei s-au pastrat totusi intotdeauna relatii respectuoase.
Abia iesita in lume, aflandu-se inca sub autoritatea aproape tiranica a unei mame cu severe principii pedagogice, Elena ocolea petrecerile, neinsotindu-l decat arareori pe Alecu. Apriga soacra se amesteca necontenit in casnicia lor, rascolindu-le viata. Cuza cauta dese prilejuri pentru a evada la Iasi, unde se aflau atatia dintre prietenii sai, iar Elena ramanea de obicei singura, traind aproape izolata.Inchipuirea poporului, atat de bogata, a creat lui Cuza numeroase legende, atribuindu-i, in afara calitatilor sale reale, insusiri pe masura dorintelor maselor populare. Aceste mase flamande de dreptate, de omenie, de demnitate nationala, atata amar de vreme inabusite voiau intruchipate in el vitejia, bunatatea, spiritul nepartinitor.
Chiar daca a avut unele slabiciuni si scaderi omenesti, desigur mult si rauvoitor exagerate de cercurile ostile politicii sale, Alexandru Ioan Cuza a ramas in istoria noastra ca una dintre cele mai luminoase figuri. Cu prilejul centenarului nasterii sale, in 1920, Iorga spunea ca daca ar dori cineva "sa cuprinda intr-o formula marea personalitate a lui Voda Cuza, ar trebui sa spuna ca el a fost un om vrednic de legenda sa si ca in jurul sau s-a creat o legenda vrednica de dansul". Sub domnia lui, pentru intaia oara, taranii au capatat pamant. Pentru aceasta, si pentru multe alte fapte progresiste ale sale, Cuza a fost preamarit de masele populare, iar figura lui a intrat in creatia folclorica, alaturi de a lui Stefan cel Mare si Tudor Vladimirescu.
Inca in viata fiind, se creasera despre el numeroase legende, mai toate avand un talc, exprimand o dorinta a poporului care-l dorea drept si bun cu cei mici, aspru si necrutator fata de impilatori, adica fata de boieri, de negustori si calugari. Era transpunerea moderna a vechilor legende si basme populare, in care binele invinge intotdeauna raul.Fara a fi sustinuta de vreo organizatie politica, caci dupa cum am vazut partidele se unisera pentru a-l alunga, legenda lui Cuza crescu in amploare si se mentinu apoi multa vreme, ajungand ...
Nascut la 20 martie 1820, la Barlad, Alexandru Ioan Cuza si-a petrecut o parte din copilarie pe mosi tatalui sau, la Barbosi. A crescut astfel aproape de tarani si printre ei. Poate ca si aceasta explica, in parte, dragostea sa pentru oamenii satelor. Trimis la Iasi, in pensionul deschis nu de mult la marginea orasului de francezul Victor Cuenim (unul dintre ofiterii ramasi pe aici din armata condusa de Napoleon in dezastruoasa campanie impotriva Rusiei), ii avu colegi de invatatura, printre altii, pe Vasile Alecsandri si Mihail Kogalniceanu, care, ii vor deveni, mai tarziu, in epoca Unirii si a infaptuirii statului national roman, sfetnici apropiati si colaboratori directi. Matei Milo, viitorul mare actor, i-a fost, de asemenea, coleg.
In vara lui 1834, prin august, tanarul Alexandru Cuza pleaca la Paris sa-si completeze invatatura. Impreuna cu el plecau si alti fii de boieri, cam de aceeasi varsta, printrre care varul sau Nicolae Docan si Vasile Alecsandri.Alexandru Ioan Cuza isi trecu in decembrie 1835 examenul de bacalaureat in litere. Ca si Vasile Alecsandri, vru apoi sa invete medicina, inscriindu-se la facultatea respectiva, dar parasi repede gandul acesta, "neputand suferi disectiile" si trecu la drept.
Spre sfarsitul lui 1839 se inapoie in tara cu titlul de membru al Societatii economistilor din Paris, fara a-si termina studiile juridice. Inca din septembrie 1837 devenise cadet ca si Kogalniceanu si altii, pregatindu-se pentru cariera de ofiter. Dar in februarie 1840, la numai cateva luni dupa sosirea in tara, isi dadu demisia din armata, intrand curand in magistratura. Era un om curtenitor si prietenos, dornic de petreceri si de glume, amuzand pe cei din jur cu snoavele si conversatia sa.
Infatisarea-i era placuta: statura mijlocie, par castaniu bogat, ochii albastri, stralucitori si inteligenti. Atragator si plin de farmec, se bucura peste tot de o buna primire.La una din obisnuitele petreceri boieresti ce se tineau lant iarna in "dulcele targ al Iesilor", Cuza cunoscu pe aceea care avea sa-i devina curand sotie: Elena Rosetti. Era mai tanara cu cinci ani decat el, fiica a postelnicului Iordache Rosetti si a Catincai, nascuta Sturdza, boieri cu mosie la Solesti, in tinutul Vasluiului, unde Elena isi petrecuse anii copilariei.
Casatoria a avut loc la Solesti, in ultima zi din luna aprilie a anului 1844. Este interesant de retinut ca A.I.Cuza a refuzat sa primeasca robii dati Elenei pe foaia de zestre.Intinsele legaturi de rudenie ale parintilor Elenei cu famili din protipentada Moldovei nu puteau sa-i fie decat de folos tanarului Cuza. Inca inainte de casatorie era membru la judecatoria tinutului Covurlui, unde apoi va fi presedinte. Impreuna cu sotia, se instala in casele parintilor sai de la Galati.Desi casnicia lor n-a fost una dintre cele mai izbutite, Cuza nedovedindu-see a fi un sot prea statornic, intre ei s-au pastrat totusi intotdeauna relatii respectuoase.
Abia iesita in lume, aflandu-se inca sub autoritatea aproape tiranica a unei mame cu severe principii pedagogice, Elena ocolea petrecerile, neinsotindu-l decat arareori pe Alecu. Apriga soacra se amesteca necontenit in casnicia lor, rascolindu-le viata. Cuza cauta dese prilejuri pentru a evada la Iasi, unde se aflau atatia dintre prietenii sai, iar Elena ramanea de obicei singura, traind aproape izolata.Inchipuirea poporului, atat de bogata, a creat lui Cuza numeroase legende, atribuindu-i, in afara calitatilor sale reale, insusiri pe masura dorintelor maselor populare. Aceste mase flamande de dreptate, de omenie, de demnitate nationala, atata amar de vreme inabusite voiau intruchipate in el vitejia, bunatatea, spiritul nepartinitor.
Chiar daca a avut unele slabiciuni si scaderi omenesti, desigur mult si rauvoitor exagerate de cercurile ostile politicii sale, Alexandru Ioan Cuza a ramas in istoria noastra ca una dintre cele mai luminoase figuri. Cu prilejul centenarului nasterii sale, in 1920, Iorga spunea ca daca ar dori cineva "sa cuprinda intr-o formula marea personalitate a lui Voda Cuza, ar trebui sa spuna ca el a fost un om vrednic de legenda sa si ca in jurul sau s-a creat o legenda vrednica de dansul". Sub domnia lui, pentru intaia oara, taranii au capatat pamant. Pentru aceasta, si pentru multe alte fapte progresiste ale sale, Cuza a fost preamarit de masele populare, iar figura lui a intrat in creatia folclorica, alaturi de a lui Stefan cel Mare si Tudor Vladimirescu.
Inca in viata fiind, se creasera despre el numeroase legende, mai toate avand un talc, exprimand o dorinta a poporului care-l dorea drept si bun cu cei mici, aspru si necrutator fata de impilatori, adica fata de boieri, de negustori si calugari. Era transpunerea moderna a vechilor legende si basme populare, in care binele invinge intotdeauna raul.Fara a fi sustinuta de vreo organizatie politica, caci dupa cum am vazut partidele se unisera pentru a-l alunga, legenda lui Cuza crescu in amploare si se mentinu apoi multa vreme, ajungand ...
Mulțumesc 2
Răspuns
Anonim
Bagati-ai sarme in nas,intra pe brainly.ro
Mulțumesc 3