Asociază fragmentul din Cerșetorul de Liviu Rebreanu cu un text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50 – 100 de cuvinte, o valoare comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text. 

Automobilul înghițea lacom șoseaua, care se strecură, hopuroasă, peste lanuri înverzite, pe lângă coline împrăștiate ca niște mușuroaie uriașe, printre tufișuri uitate ici-colo ca perii în barba unui spân. Doctorul Ispas, de la spitalul Maica Domnului, se ducea într-o inspecție pe neașteptate în satul Ciolănești, unde se zicea că bântuie, ascunsă, o molimă strașnică de scarlatină. Era un om blajin doctorul Ispas, veșnic cu zâmbetul pe buze și cu ochelarii pe nas, ras ca un englez, și un binefăcător din naștere. Oculist prețuit și miop, desfășura o muncă neobosită pentru ocrotirea celor ce-și chinuiesc viața într-un întunerec fără sfârșit. Îi plăcea să-i zică lumea "apostolul meseriei doftoricești". De aceea nu primea niciodată bani pentru consultații, izbutind chiar să cheltuiască cu apostolatul o parte bunicică din averea frumoasă ce-i rămăsese de la părinți. Acuma se înfunda în pernele de piele, foarte îngrijorat să nu-l azvârle în vreun șanț zguduiturile mașinii. Îi stătea mereu pe limbă să poruncească șoferului îndrăgostit de iuțeala să meargă mai cu băgare de seamă, dar parcă-i era rușine să arate că i-e frică. Aerul dimineței, aspru și rece, îl izbea în față și-l învioră... Automobilul alerga din ce în ce mai năvalnic. Satele rămâneau în urmă unele după altele... Poate din pricina aerului proaspăt, poate din pricina zguduiturilor nemiloase, Ispas simți deodată că i-e foame. Și fiindcă se apropiase de țintă, se plecă și strigă șoferului: — Ascultă, Petre! ... Auzi? ... Oprești la cârciumă, nu la primărie, auzi? ... întâi luăm ceva și pe urmă... Șoferul, rezemat pe volan, cu gâtul întins ca un jocheu întârziat, răspunse, moțăind scurt din cap: -— Bine. Peste câteva minute intrau în Ciolănești, și mașina se opri înaintea cârciumei, care se pitula, cu o sfială ademenitoare, tocmai în fața bisericii. Pe prispa soioasă, vreo doi țărani, cu luleaua între măsele, se holbau la mașina ce pufăia trudită. Doctorul se descotoșmăni din tartane, își întinse picioarele amorțite și se dădu jos, scuturându-se de praf. — Găsim pe aici ceva de mâncare, oameni buni? zise dânsul spre ţăranii sculaţi în picioare. — Apoi de, boierule, ca la ţară, făcu un bătrân cu faţa prietenoasă şi cu nişte plete năclăite. În faţa cârciumei se ivi hangiul, foarte plecat şi încântat. — Poftiţi, conaşule, poftiţi!… Avem orice vă cere inima… Doctorul Ispas porni să intre. În clipa aceea, însă, răsări ca din pământ un cerşetor orb, cu cămaşa zdrenţuită şi murdară, desculţ, încins cu o sfoară noduroasă, cu o căciulă cenuşie într-o mână, iar în cealaltă cu un băţ zdravăn, şi se apropie mormăind jalnic şi tărăgănat. — Fie-vă milă de un biet orb… Bogdaproste… D-zeu să vă miluiască… Ispas şovăi puţin, apoi se opri, scoase nişte bani şi-i aruncă în căciula cerşetorului. Intră pe urmă în cârciumă, întovărăşit de bolborosirile de mulţumire ale orbului, care pipăise în grabă banii şi se roşise de bucurie.  

 În vreme ce mânca, doctorul se gândi mereu la cerşetorul orb. Să fie oare orb din naştere? Să-şi fi pierdut vederea pe urma vreunei boli? Ce trist e să vezi cerşind un om voinic! Uite, dacă statul s-ar îngriji niţel de nenorociţii ăştia, n-ar mai întâlni orbi în fiecare comună. Desigur!... „Trebuie să mai văd pe sărmanul cela! De unde ştii că nu e vorba de vreo năpastă trecătoare? De ce să nu-l ajutăm să se facă om dacă-i cu putinţă?” Plăti, își puse pardesiul și ieși mândru că i s-a îmbiat iar prilejul să-și împlinească apostolatul.În față cârciumii se adunase o mulțime de țărani cari înconjurase automobilul și descoseau pe șofer. Primarul și notarul, prinzând de veste c-a sosit un boier mare, veniră grăbiți și îmbrăcați parc-ar fi mers la biserică. - Unde-i cerșetorul? întrebă doctorul apropiindu-se de trăsură. - Pe aici trebuie să fie, se îmbulzi un țăran dezghețat. Unde ești, mă orbule? Hai, că te cheamă boierul!... Cerșetorul apăru în curând și întinse căciula, mormăind mai jalnic și mai disperat. Doctorul Ispas se apropie cu blândețe, dar tânguirile orbului duhneau groaznic a rachiu... Se uită cu luare-aminte, îi căscă ochii pe rând, îi întoarse genele pe dos și-n vremea aceasta îl întrebă întruna: de când nu mai vede deloc, ce simte când apasă cu degetul, pe albeață, de ce s-a apucat de cerșetorie... Iar orbul povestea, oftând des, că s-au împlinit la Paște șapte ani de când nu mai vede lumina zilei, că i-a venit din senin, s-a culcat seara teafăr și s-a trezit dimineață vai de capul lui, că n-a avut bani să se arate la doctor și că Dumnezeu l-a pedepsit să trăiască din mila satelor... țăranii se îmbulzeau în jurul lor, aruncau câte-o vorbă și chicoteau necrezători în spatele doctorului. (Liviu Rebreanu, Cerșetorul )